Șahista Judit Polgar a anunțat luni că nu va accepta nominalizarea pentru funcția de președintă a Ungariei, la o zi după ce a spus premierul Peter Magyar că îi va propune acest rol, potrivit Reuters.
Sâmbătă, președintele Tamas Sulyok a promulgat un amendament constituțional care a dus la încetarea mandatului său. Acesta a fost adoptat de Tisza, partidul care l-a învins pe Viktor Orban la alegerile din aprilie.
Duminică, premierul Peter Magyar a anunțat că îi va propune Judit Polgar, considerată de mulți cea mai mare șahistă din toate timpurile, să preia rolul de președintă până la adoptarea unei noi constituții.
Polgar a deţinut primul loc în clasamentul mondial al şahistelor timp de 26 de ani, a reamintit Magyar. A fost de cinci ori campioană olimpică, mare maestru internaţional şi a fost decorată cu ordinul ungar Sf. Ştefan. În urmă cu câteva săptămâni a fost aleasă membră a Christ’s College de la Universitatea din Cambridge.
Polgar refuză propunerea
Șahista din Ungaria a declarat, într-o postare pe Facebook, că este recunoscătoare pentru propunere.
„Totuși, nu simt suficientă putere în mine pentru a-mi asuma responsabilitatea istorică de a uni o națiune divizată, așa că nu pot accepta cererea”, a scris ea.
Polgar, protagonista documentarului „Regina șahului”, lansat în februarie, este singura femeie care s-a clasat în top 10 mondial într-un sport dominat de bărbați.
Parlamentul Ungariei va alege un nou președinte care va fi în funcție până la intrarea în vigoare a unei noi constituții sau pentru cel mult cinci ani.
„Președintele republicii trebuie să fie o persoană care apără unitatea națiunii și constituționalitatea”, a declarat Magyar, luni, în parlament.
Tamas Sulyok, ales în 2024 de parlamentul ungar cu sprijinul majorităţii Fidesz-KDNP conduse de fostul premier Viktor Orban, ar fi trebuit să îşi încheie mandatul în martie 2029.
Facts Only
* Judit Polgar refused the nomination for the presidency of Hungary.
* Premier Peter Magyar offered the role to Judit Polgar.
* Tamas Sulyok resigned his mandate after promulgating an amendment.
* The amendment was adopted by Tisza, the party that won the April elections.
* Polgar has been recognized as one of the most accomplished chess players in history.
* The Hungarian Parliament will elect a new president.
* The president serves until a new constitution is adopted or for up to five years.
Executive Summary
Full Take
Sentinel — Human
The text presents factual reporting on a political nomination and refusal, supported by specific dates and attributed statements, exhibiting the characteristics of standard news journalism.
